Despre noi > Ce facem?

Este foarte greu să afli că ai un copil bolnav. Este și mai greu să fii conștient că acel copil are șanse mici să fie foarte bine vreodată. Eu am trecut prin ambele momente. Primul a fost după ce l-am născut pe Rareș, când mi s-a comunicat că are probleme de sănătate. Fiecare persoană are modul propriu de a reacționa și de a trăi o astfel de experiență. Dar cu siguranță toate mamele care trec prin așa ceva au impresia ca viața se sfârșește atunci, acolo. Eu am avut puterea să lupt și să sper că Rareș va fi bine. M-au întărit Dumnezeu dar și Rareș…

Al doilea moment este când conștientizezi că problemele sunt prea grave pentru ca puiuțul tău să își revină total vreodată. Este foarte greu să găsești puterea pentru a vedea clar o motivație pentru care să-ți revii, să fii acea mamă și femeie puternică pe care poate cei din jurul tău o vor. Și din nou, eu cred că am găsit putere să lupt în continuare și să sper că Rareș va fi bine.

Și pe lângă aceste momente mai sunt atâtea altele, la fel de grele, care m-au impresionat și pe care a trebuit să le depășesc: când ușa sălii de operație s-a închis în urma lui și noi am rămas cu lacrimile pe obraz și inima strânsă pe hol, când l-am pus pentru prima dată în scaunul cu rotile, sau când de 8 martie nepoții mei veneau pe cărare cu un ghiveci de zambile în mână și se certau care dintre ei să mi-l înmâneze iar eu mă întrebam dacă voi apuca vreodată ziua în care să-l văd pe Rareș la fel, sau când simți că persoanele pe care le credeai prieteni sau rude te ocolesc sau îți întorc spatele când ai mai mare nevoie de ajutor… Dar să nu vă imaginați că pentru noi viața  înseamnă doar lacrimi și durere. Nu, chiar deloc. Pentru că în asta constă frumusețea, să poți să treci peste greutăți și să te bucuri de lucrurile frumoase din viața ta. Și au fost și din acestea: când Rareș a spus pentru prima data ”mama”, sau când a luat pentru prima dată singur un pufuleț în mână, sau când a învățat să dea pupici cu zgomot :). Am învățat să trăiesc și să trăim din plin toate momentele frumoase pe care ni le oferă viața alături de Rareș.

Dar nu toate mamele sunt la fel. Și atunci e bine ca cineva din afară, care a trecut printr-o experiență similară, să-ți arate calea. Sau dacă nu calea, măcar înțelegerea de care ai nevoie în acel moment. Pentru că, oricât de mulți prieteni ai avea, nimeni nu te poate înțelege cu adevărat. Decât cineva care a trăit ce trăiești tu. Sunt atâtea momente în care ai vrea să renunți! La viață, la copil, la tot… simți că nu mai poți, simți că nu mai ai putere să mergi înainte și să faci ceea ce trebuie pentru copilul tău, simți că nu mai ai soluții, simți că nimeni nu te înțelege, simți că totul e în zadar, simți că nu mai ai aer, simți că nu mai ai lacrimi,
simți că NU MAI POȚI!

Mi s-a întâmplat de atâtea ori să mă regăsesc în situațiile de mai sus… dar de fiecare dată a existat cineva sau ceva care m-a ajutat să mă ridic și să merg înainte: Rareș m-a strigat mama, sau mi-a pus mâna pe cap, sau m-a mângâiat pe obraz, sau am vorbit cu Dumnezeu și m-am rugat cu atâta credință încât am simțit că El mă ascultă, sau am auzit încurajări de la o altă mămică ce trăia aceleași experiențe…

Pentru asta suntem aici… să sprijinim copiii cu dizabilități și familiile acestora, dar nu numai. Să încercăm să vă dăm o mână de ajutor atunci când veți simți că nu mai puteți singuri, să vă ajutăm să vă ridicați când sunteți jos și aveți impresia că nu veți reuși să vă mai ridicați vreodată, să vă ascultăm și să vă oferim o alternativă, să găsim soluții împreună și să facem ce e mai bine pentru copiii noștri.

Cu timpul, ne dorim să oferim posibilitatea recuperării medicale pentru copiii cu afecțiuni neuro-motorii într-un centru specializat, dar ne dorim și să oferim consiliere de specialitate atât psihologică, cât și juridică familiilor acestor copii.

În visul meu așa arată centrul nostru… și chiar dacă în final proiectul nu va ieși la fel (ținând cont de lipsa mea de talent și imaginație), importante sunt alte lucruri, și anume:

…centrul să fie situat în afara orașului, la aer curat și departe de zumzetul motoarelor ambalate de șoferi nervoși, cu o curte mare, plină de iarbă și flori, cu o livadă de pomi fructiferi alături, cu un loc de joacă pentru copii în spate, cu băncuțe la tot locul. Cu săli pentru terapii la parter și câteva mini-garsoniere la mansardă, în așa fel încât centrul să poată fi frecventat și de copii din alte județe. Va fi un loc cald și primitor, amenajat în culori vesele și calde, dotat cu tot ce presupune un centru de recuperare pentru copii cu afecțiuni neuro-motorii. Va fi a doua casă pentru Rareș. Va fi locul în care sper ca mulți copii și mămici să vină cu încredere că pot găsi servicii de calitate și adevărați profesioniști. Va fi un loc de care ei își vor aduce aminte ca fiind locul în care poate au reușit să facă primul pas din viața lor… Va fi un loc în care vor găsi mereu o vorbă bună și o încurajare. Va fi locul în care vor putea vorbi deschis despre problemele lor. Va fi locul în care vor fi încurajați să nu renunțe niciodată la visurile lor, oricare ar fi acestea.

Îmi doresc din tot sufletul ca acest centru să depășească stadiul de vis frumos, pentru că la această etapă sunt în acest moment. Este frumos să visezi, dar este și mai frumos ca visele să devină realitate. Sper și mă rog să fim sprijiniți de cât mai multe persoane pentru ca acest vis să devină realitate! Doamne ajută!