Blog > Articole > Gânduri

„Mi se cere adesea sa descriu experiența creșterii unui copil cu dizabilități… pentru a încerca să ajut oamenii care nu au trăit această experiență unică s-o înțeleagă, să-și imagineze cum s-ar simți. Este cam așa…

Când ești pe cale să ai un copilaș, e ca și cum ai plănui o vacanța fabuloasă…în Italia. Cumperi o grămadă de ghiduri de călătorie și-ți faci planuri minunate. Colosseumul…

David al lui Michelangelo…

gondolele venețiene…

Poate că înveți chiar și câteva fraze uzuale în italiană. Este extraordinar de incitant.

După luni de anticipări a ceea ce iți dorești foarte mult, în sfârșit vine și ziua așteptată. Îți faci bagajele și pleci. Câteva ore mai târziu, avionul aterizează. Stewardesa vine și spune:”Bine ați venit în Olanda!”. „OLANDA?!?” spui tu. „Cum adică Olanda?!? Am vrut să merg în Italia! Am crezut ca sunt în Italia! Toată viața am visat să merg în Italia.”

Dar s-a petrecut o schimbare în planul de zbor. Au aterizat în Olanda și acolo trebuie să rămâi. Important este că nu te-au adus într-un loc oribil, dezgustător, mizerabil… Este doar un loc diferit. Așa că trebuie să mergi să cumperi noi ghiduri. Și trebuie să înveți o limbă cu totul nouă. Vei întâlni oameni cu totul noi pe care niciodată nu i-ai fi întâlnit. Este doar un loc diferit. Este un loc mai liniștit decât Italia, mai puțin strălucitor decât Italia. Dar după ce ai stat un timp acolo și ți-ai tras respirația, privești în jur… și începi să observi că Olanda are mori de vânt…

că Olanda are lalele.

Olanda are Rembrandt.

Dar toate cunoștințele tale vin și pleacă întruna din Italia… și toți povestesc încântați despre ce minunat au petrecut acolo. Și pentru tot restul vieții tale vei spune „Da, acolo am crezut că am să merg. Acea călătorie am plănuit-o.” Iar durerea pe care o vei resimți, niciodată, dar absolut niciodată nu va dispărea…

Dar dacă-ți petreci viața jelind faptul că nu ai ajuns în Italia, nu vei fi niciodată liber să te bucuri de lucrurile foarte speciale și foarte drăguțe… ale Olandei.”

Emily Perl Kingsley 1987

2 comentarii

  1. Ene Simona spune:

    Sunt mama unui baietel de 6 ani cu autism. Foarte frumos scris si incurajator pentru un parinte care spera totusi ca „avionul” aterizeaza undeva, indiferent de tara. Desi sunt foarte multe zile in care avem senzatia ca ne prabusim cu totul ….

Lasă un comentariu