Blog > Ajută-i acum > Darius Tivadar

Darius Tivadar are aproape 4 ani. Locuiește într-un sat din județul Maramureș, aproape de Sighetul Marmației. Este un „cocon” frumos, cum se spune pe-acolo :). Și mai are o surioară la fel de frumoasă, Daria. Deși au fost șanse mari ca Darius să vină pe lume în Spania, părinții lui fiind stabiliți acolo acum câțiva ani, mama lui s-a hotărât să vină și să nască în România. O fi fost ceasul cel rău, o fi fost soarta, dar după o sarcină normală, a urmat o naștere cu probleme. Darius s-a născut normal, dar ceva s-a întâmplat în timpul nașterii… și imediat au apărut primele probleme. A făcut convulsii, dar apoi starea lui s-a ameliorat.  Deși lucrurile păreau în regulă, pe măsură ce timpul trecea se vedea tot mai clar că Darius are mari probleme de sănătate. Este diagnosticat cu tetrapareză spastică, și încă nu stă bine în șezut. Din păcate progresele lui din punct de vedere motor sunt extrem de lente, deși a fost internat de mai multe ori la Spitalul de Recuperare pentru copii din 1 Mai, județul Bihor. În schimb, înțelege tot ce vorbești cu el, este foarte atent, ba chiar și rușinos față de persoanele noi pe care le cunoaște. Spune câteva cuvinte și o iubește foarte mult pe surioara lui mai mică, Daria.  Iar anul trecut, când am împărțit ultima oară aceeași cameră de spital, era topit după Rareș. Seara îi puneam în același pat unul lângă altul și arătau ca doi frățiori. Se uitau unul la altul și râdeau. Și vorbeau… și erau așa de serioși, aveai impresia că se înțeleg vorbind într-o limbă cunoscută doar de ei… Darius are nevoie de multă recuperare și are nevoie de ajutorul celor din jur.

El nu are un blog propriu, dar toate comentariile și întrebările voastre vor ajunge la Victoria, mama lui.

Taguri: , ,

Lasă un comentariu